“Aveam nevoie de tine idiotule” e singura fraza pe care
mintea mea si-o repeta obsesiv de ore bune incoace. De ce aveam atata nevoie?
Si mai ales de cine? Totul s-a invartit in jurul unei idei prea mult timp, in
timp ce concretul a ramas in acelasi loc, nicaieri. Daca fac asta inseamna ca
pecetea a fost pusa din nou fara voia mea. Scrisul si lacrimile inseamna si vor
insemna intotdeauna un sfarsit.Scrisul si lacrimile nu mai inseamna nimic odata
ce pagina s-a terminat si lacrimile s-au oprit dintr-un motiv sau altul. Poate ca din cauza asta plang atat de rar.Plang
doar cand barierele s-au rupt si cineva se scurge din mine fara sa ma intrebe
daca vreau. N-o sa inteleg niciodata de ce functionez asa, asa cum n-o sa
inteleg niciodata de ce sfarsiturile nu depind niciodata de mine. E trist si nu
e..doare si nu doare.. pentru ca ce doare acum si asa, in mod sigur n-o sa mai
doara si altadata. Sfarsitul nu vine niciodata cand il chem eu.Sfarsitul vine
atunci cand imi fug degetele pe tastatura fara sa le pot opri, cand gresesc literele
si cand ma uit la tastatura pentru ca la ce scriu nu am curaj sa ma uit.
Sfarsiturile vin cand uit tot ce am invatat si tot ce nu mai stiu, cand ceva
din mine se rupe si stiu ca nu face parte din categoria lucrurilor care se mai
pot lipi la loc. Sfarsiturile vin intotdeauna cand mi-e mai frica de ele, cand
nimeni nu le constientizeaza, cand reprosurile au tacut si intrebarile si-au
pierdut orice semn. Sfarsitul este acum cand tot ceea ce sunt te expulzeaza
fara mine pentru ca ideile mor iar oamenii traiesc in continuare, pentru ca
ideile au durat destul si pentru ca tu ai fost o idée si cam atat asa cum eu am
fost mintea care te-a primit si cam atat. Eu mor odata cu ideea si tu mori
odata cu mine si odata cu degetele care odata n-or sa mai alerge pe tastatura
in locul mintii. Sfarsitul asta ca si celelalte, nu rosteste cuvantul “ultima
data” nu mai are vointa si nici orgoliu,
nu se ma lupta si nu mai trage cu dintii de nimic. Sfarsitul asta esti tu
pentru ca nu mai am sa-ti reprosez nimic . Cat ar fi trebuit sa te bucuri
pentru ca te-am certat si m-am certat, cat ar fi trebuit sa-mi adori cuvintele
toate . Vezi? Acum nu te mai pot certa pentru ca nu mai esti. Degetele s-au
oprit printr-un punct.
joi, 28 iunie 2012
marți, 12 iunie 2012
Lorelei
Mi-ar placea sa ma cheme Lorelei,
sa am o rochie alba care sa-mi acopere genunchii de fiecare
data cand mi-e frica
si sa stiu sa merg pe bicicleta fara sa ma fi invatat tu.
Dar de ce Lorelei?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)