"Jeux d'enfants" in franturi

ª Julien : « Un jeu de crétin ? Peut-être bien, mais c'était notre jeu ! »

ª « Bouche-toi les oreilles, bouche-toi les oreilles fort fort  fort , encore plus fort... Tu entends comme je t’aime ? »

ª « Sophie : Aime-moi...

Julien [qui essaie de l'embrasser] : Cap.

Sophie : C'est un jeu pour toi, là ?

Julien : Non, un pari, c'est toi qui l'a lancé.

Sophie : Bah, si je l'ai lancé, t'as pas su le rattraper au vol. Pauvre tâche, tu vas louper ton bus. »

ª « Sophie : En fait, on avait déjà parlé de l'avenir. On s'était pas trop trompés d'ailleurs. T'apprends à devenir un tyran et moi un flan. »

ª « Julien [narrateur] : Et là ça a été le pire. Plus rien. Plus rien pendant 10ans. Plus rien pendant 3 652 jours & 3 653 nuits.

Fini le jeu, les jeux, le piment de mon existence. J'ai erré dans ma vie comme une tragédie de Racine. Hermione version mec. Qu'ai je fait ? Que dois-je faire encore ? Quel transport me saisit ? Quel chagrin me dévore ? Ah ne puis-je savoir si j'aime ou si je hais. Sophie m'a assassiné ! Trucidé, égorgé, baisé, enculé & tant d'autres rimes tarées. Et j'ai fini par y penser à l'imparfait. Me résoudre au bonheur fade de ma naissance. L'amour, la famille, le boulot. Lointaine parabolique, du Racine je vous dis ... »

ª « Julien [à son fils] : T'es cap, toi, de faire pleurer une fille le jour de son mariage ? Hein  ? T'es cap de rire quand t'es malheureux ? De te taire pendant dix ans ? Dis moi, t'es cap ? »

ª « Julien [narrateur] : Sacrée Sophie, le jeu avait repris sur les chapeaux de roue.

Du bonheur à l'état pur, brut, natif, volcanique, quel pied ! C'était mieux que tout.

Mieux que la drogue, mieux que l'héro, mieux que la dope, coke, crack, fix, joint, shit, shoot, snif, pét, ganja, marie-jeanne, cannabis, beyh, peyotl, buvard, acide, LSD, ectasy ...

Mieux que le sexe, mieux que la fellation, 69, partouze, masturbation, tantrisme, kama-sutra, brouette thaïlandaise. Mieux que le nutella au beurre de cacahuètes et le milk-shake banane. Mieux que les trilogies de George Lucas, l'intégrale des Muppet Show, la fin de 2001.

Mieux que le déhanché d'Emma Peel, Marilyn, la Schtroumpfette, Lara Croft, Naomi Campbell et le grain de beauté de Cindy Crawford. Mieux que la face B d'Abbey Road, les solos d'Hendrix.

Mieux que le petit pas de Neil Armstrong sur la Lune, le Space Mountain, la ronde du père Noël, la fortune de Bill Gates, les transes du Dalaï Lama, les NDE, la résurrection de Lazare, toutes les piqouzes de testostérone de Schwarzy, le collagène dans les lèvres de Pamela Anderson,

mieux que WoodStock et les rave partys les plus orgasmiques,

mieux que la défonce de Sade, Rimbaud, Morrison et Castaneda.

Mieux que la liberté, mieux que la vie. »

ª  «  Julien : Tu sais, y'a que trois trucs que tu m'as jamais demandé et que je regrette. J'aurais été cap !

Sophie : Genre ?

Julien : Manger des fourmis, insulter les chômeurs qui sortent de l’ANPE, t'aimer comme un fou... »

ª « Julien [narrateur] : Pour gagner ce jeu, il faut une jolie boîte, une jolie copine... Le reste, on s'en fout. »

"Invitatie la vals" in franturi

«  Nu ! N-am avut niciodata voluptatea inconstienta a omului sanatos,nici optimismul simplist al celui care scrie pe apa crezand ca face o opera durabila »

                                                  

« Nu este nimic de facut !Acesta-i adevarul ! Sentinta implacabila ca un destin ramane in picioare si odata cu ea,toate puntile care ma leaga de viata se trag indarat ca inainte de plecarea unei nave spre necunoscut. »

« Ce mecanism subtil ma ferise de veninul acelui cuvant modificandu-mi datele perceptiei vizuale din pricina actualitatii mele sufletesti careia nu-i convenea sa se vorbeasca de funie in casa spanzuratului. »

« As fi ramas de 100 de ori si as fi plecat o singura data.Si totusi am plecat. »

« Visuri nascute moarte »

« Gandurile se hartuiesc intre ele caineste,luptand sa cucereasca postul de comanda.Cand unul cade traznit se iveste cu iuteala fulgerului altul mai puternic si-i ia locul.Pe campul de batalie mor in incaierare zeci si sute de ganduri,pana ce unul nascut din viata celorlalte si chiar in timpul ostiltatilor invinge si pune mana pe frane.Cine va putea sa descrie candva acest razboi tacut,cu armele logicii,ale intuitiei sau  invatatura experientei care se sfarseste ca sa reinceapa iarasi de pe aceleasi pozitii sau de pe altele,fara a conteni vreodata. »

« La ce bun ?Ne intelegeam uneori asa de bine si pe deasupra cuvintelor. »

« Ne ajunsese din urma oboseala fericiri ? »

« -Cat e ceasul ?

-Noua si un sfert..

-O ! de ce m-ai lasat sa dorm atata ?

-Nu-i nimic,pentru tine mai rasare odata soarele.

-Crezi ca merita ?

-Da,pentru ca tu ai realizat fericirea absoluta. »

« -Vreau sa-ti intru in sange nu pricepi ? »

« Cu toata furtuna mea launtrica,aratam pe fata cel mai desavarsit calm(calmul stancii izbita de valuri) »

« Ce se intampla cu mine ?Ascultam peste vointa mea de porunci straine,neconforme cu propria-mi fie ?Imi iesisem din constiinta actionand ca un automat sub stapanirea altei forte mai puternice ? »

« Marile dureri nu dor la inceput.Sunt mari pentru ca deschid o rana care nu se mai vindeca »

« Extenuat de nemiscare »

« Orice e posibil cand stii sa vrei »

« Ah ce mult uram pe femeile dinaintea mea pentru ceea ce-mi furasera din trecutul tau precum si pe cele dupa mine care se vor desfata in intimitatea ta,domeniu altadata cunoscut mine. »

« Am pus scrisoarea deoparte,automat,ca un om care inca traieste dupa ce viata s-a scurs din el »

« Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te indoiesti mai mult »

Azi

Azi ai uitat sa ma inchizi in tine

si am scapat direct cu talpile in nisip incins,m-am intepat in scoici si m-am agatat in alge.

Ieri ai uitat sa ma asculti si te-am inlocuit cu marea

dar nu marea propriilor ganduri ci marea cea adevarata in care nu ma lasi niciodata sa ma scald de frica sa nu ma pierzi inecata.

Daca m-ai intreba pe mine,ti-as spune ca marea mare,cea pe care o poti tu defini, are valuri inofensive si prea sarate ca sa-ti provoace frica.Sarea te tine la suprafata nu stiai ?

Marea gandurilor mele in schimb,este cea pe care tu niciodata n-o vezi.O mai auzi din cand in cand dar nu ai timp s-o si asculti pentru ca nu crezi ca m-ar putea ineca vreodata.

Maine vei uta sa ma crezi atunci cand iti voi spune ca e furtuna.Vei verifica repede uitandu-te pe net la starea vremii si imi vei arata ca gresesc.Vremea va fi buna in urmatoarele trei zile,restul nu se stie.

Eu voi privi afara si voi uita sa-ti spun ca vremea nu e si nu va mai fi niciodata buna in mine.

http://www.youtube.com/watch?v=yJrB7XDO_Rs&feature=related

Te vreau!

Te vreau!

Da,te vreau acum asa cum te-am vrut si inainte

Nici mai mult si nici mai putin.

Te vreau obsedat si cuminte.

Te vreau dulce si fara inhibitii.

Te vreau nu pentru ce esti ci pentru ce ai putea fi.

Vreau sa fi al meu,sa te pot schimba asa cum am chef.

sa ne schimbam cu altii si sa uitam de noi.

Te vreau pentru ca ma iubesti atat de mult

incat ma faci sa te urasc.

Ma faci sa-mi inec orgoliul,sa ignor ce nu e de ignorat,

sa-mi dau seama ca e usor sa n-ai orgoliu.

E mai greu in schimb sa traiesti cu tine dupa aceea.

E greu sa te uiti in jur si sa-ti dai seama ca in orice moment

s-ar putea sa nu mai fi.

Sa nu mai ai orgoliu,sa nu mai ai nervi

Sa nu te mai poti uita in jur decat de undeva de sus

Si atunci nu se mai numeste « jur » asa cum tu nu te mai numesti « tu ».

Adevarul e ca nu prea as vrea sa mi se intample asta.

Nu prea as vrea sa nu mai fiu, pentru ca momentan sunt prea ocupata sa »fiu »

Mai cu pauze,mai cu nepauze,

mai cu mine in prin plan ca de obicei ca na,egocentrici suntem cu totii.

Ideea e ca te vreau pentru ca..

pentru ca pot sa te vreau si nimic nu ma opreste.

Ah si ar mai fi ceva..

Te vreau pentru ca ai fi cel mai nebunesc lucru pe care l-as putea face.acum.

Ah nu ti-am spus ?

Am visat azi-noapte ca viata era cel mai nebunesc lucru care mi s-a intamplat si ca tu faceai parte din ea. 

Sunt o doamna

   Şi ca toate doamnele cu urechile prinse in balamalele dragostei cele mari,m-am trezit ȋntr-o dimineață cu pofta subită de a face surprize. Cine altcineva decât posesorul balamalelor de rigoare ar fi mai potrivit in rolul de țintă,când doar spre el se ȋndreaptă toate gandurile mele bune. Surpriza cea mai surprinzătoare la care mă puteam gândi era o vizită neaşteptată. Consortul in alt oraş,plictisit,obosit şi foarte dornic să mă vadă(cel puțin aşa se ințelegea din toate lamentările pe care mi le inşira in cele 5 minute cât vorbeam la telefon pe zi).Zis şi facut, a doua zi ma ȋnființez ȋn gara de vest zgribulită si somnoroasă printre toți boschetarii si câinii comunitari prezenți la datorie ȋn fiecare dimineață la orele  7:00. Trenul n-are intârziere. Urc uşoară ca un fulg (ce bine e să călătoreşti fără bagaje măcar odata) iar compania se prezintă pe cat posibil amuzantă:un batrânel simpatic citeşte ziarul (probabil s-a săturat de plimbatul pana la piață şi a decis să mai schimbe decorul),o pitzi matinală care ȋşi sună toate prietenele pe care le intâmpină voioasă cu “Bună dimiii!!” şi o mamică cu un copil frumos tare tare dar care găseşte de cuviință să mă călărească până la destinație şi să-mi povestească pe limba lui tot ce a pațit de 3 ani incoace (că mai mult n-avea cum).O călătorie de altfel destul de agreabilă si plină de emoțiile dinaintea revederii mult aşteptate.

    
  Ajung in Bucureşti, ma ȋnfirip printre călătorii obosiți si transpirați dintr-un tramvai (era deja ora 12 in miezul verii) şi ajung ȋn fața căminului unde işi face veacul iubitul meu student.Cu o stare de spirit mirobolantăă si o condiție fizică de invidiat (nu ştiu când am urcat 3 etaje),ajung in fața camerei 225. Ciocăn odata, nimic. Ciocăn şi a doua oară şi-mi deschide un individ trezit probabil din somn care nu dă niciun semn că m-ar recunoaşte (Ar trebui). Ȋi explic in şoapta cine sunt (ca să nu trezesc puişorul) şi mă lasă să intru din păcate fără să-si anunțe şi colegii.Intru ȋn cameră făcând abstracție de mirosul izbitor de zeamă de ciorapi fierți, fum de tigară şi iz de țuică stătută ȋn soare şi dau « bună ziua » ca orice doamnă bine simțită. Gagiul adormit se bagă la loc ȋn pat, un altul se infaşoară pudic ȋntr-un capot de parcă intrase măsa peste el in baie şi de undeva dintr-un colț de cameră se aud sforăituri ca-n Parlament. Ȋncerc să leg două vorbe cu cei cărora le-am invadat camera fără preaviz dar toți se uită la mine de parcă m-aş fi ȋntors din morƫi. Mă ȋndrept vertiginos spre oglindă să verific dacă am ceva pe fată sau mi s-a ȋntins machiajul sau mi-a crescut peste noapte ceva in frunte. Se pare că totul e in la locul lui. Ignor deci expresiile lor şocate şi arunc cu privirea spre patul unde doarme puişorul,obosit pare-se după o noapte de muncă asiduă. Exclam ȋn gând un « aww » compătimitor şi mă duc lângă patul lui cu gândul să mă urc (cămin-paturi supra-etajate,patul de sus) lânga el, să se trezească cu mine privindu-l (ştiu că sunt o romantica dă-mă naibii). Când mă uit mai bine văd câteva şuvie de păr brunet ițindu-se de sub pătură. ».I-o fi crescut părul de când nu ne-am mai văzut dar parcă brunet nu era..eh s-o fi vopsit şi nu mi-a spus,ce ştiu eu ?.Pun o mână pe presupusul posesor al claiei care se ȋntoarce năzuros, deranjat pare-se de agitația prezenței mele şi de contactul fizic nedorit. Căpățâna tot acoperită e, dar se mai iveşte şi un nas,apoi şi niste ochi (fardati !!!). Atunci aud o fisă de telefon picând cu zgomot undeva in ungherele nebănuite ale creierului meu pe unde n-am mai dat de mult. Dau roată patului, studiez problema, mă chiorăsc printre zăbrelele din capăt unde observ cu uimire 3 picioare adormite. »Unde-s 3, trebuie să fie şi al patrulea neapărat » (că doar n-o fi luat o oloaga…ȋncă), ȋmi zic .Bun.Observ că ȋn timp ce eu studiam problema pe toate părtile şi din toate unghiurile, lumea de prin jur s-a cam evaporat. Nimic mai potrivit.

Aşadar mă ȋntorc ȋn dreptul capului misterios de sub pătură şi ȋncerc să-l deştept (la figurat că la  propriu nu prea văd cum). După vreo 3 reprize de zguduieli (probabil noaptea lor a fost mai lungă decât a mea) şi cu mârâielile de rigoare, se deschid spre mine doi ochi căprui (ca-n şlagar). Se ȋnchid la loc şi dupa vreo 5 secunde de procesare se deschid iar, de vreo 3 ori mai mari ca prima dată. Tacticoasă (ca doar sunt o doamnă), ȋi fac semn nenorocitei să țină pliscu-n loc, să se dea UŞOR jos din pat şi să se facă nevăzută că eu am treabă prin zonă. Asta mă ascultă cuminte şi face ȋntocmai cum ȋi dictez (văd că ȋi plac mieluşelele puişorului,aşa ca la zoo).

  
 După ce se evaporă si matracuca, la fel de tacticoasă, mă cațăr ȋn pat fără nici cel mai mic zgomot si ȋncep să mă pisicesc şi să mă miorlăi cum am văzut că facea predecesoarea mea. Asta nimic. Doarme ca-n codru. Cred că l-a scos la alergat gagica pentru că ȋn celălalt domeniu nu prea l-am văzut eu agitându-se mai mult de 5 minute cu tot cu cină, preludiu si țigara de după. Până la urmă,enervată straşnic, ȋi trag un şut in fluierul piciorului şi mă prefac că dorm cu ochii strânşi.Puişorul se trezeşte speriat(acu il spionam printre genele rimelate),se uita prin jur, vede că nu-i nimeni şi când să se culce la loc ȋi sare şi lui ȋn ochi prezența unor şuvițe (blonde de data asta) ițindu-se de sub aceiaşi pătură ocupând nedrept locul celor brunete. Ȋncepe să se panicheze şi dă ȋncet pătura la o parte să vadă cui aparțin. Eu ma prefac ȋn continuare că dorm dar nu prea-mi iese că apuc de-i vad mutra uimită si mă umflă râsul (pe care il maschez printr-un căscat luung).

« Neața iubirea mea « spun alintată şi il sărut duios.

   
Animalul se uită când la mine, când ȋn jur, când sub pernă (o cauta p-acolo probabil-pe ea sau chiloții ei) şi pe urmă ȋmi răspunde cu aceleaşi cuvinte dar cu semnul intrebării (subânțeles)la sfârşit.

Eu mă fac că nu observ şi ȋncep să-l ȋntreb de sănătate, de şcoală, de serviciu, ȋmi declar dorul mare şi mult şi dragostea nestrămutata (măcar să se simta prostul prost) şi evit orice aluzie care l-ar putea face să-şi dea seama că ştiu. Puişorul ȋşi recapătă buna dispoziție cât ai clipi (mulțumind sorții şi sfinților păzitori ai bărbaților adulteri) şi ȋncepe să-mi turuie despre cât de mult ȋi place serviciul şi oamenii şi tot ce-l ȋnconjoară dar şi despre cât de mult ȋmi duce dorul ȋn fiecare secundă a vieții sale nenorocite pe care nu şi-o imparte cu mine. Ascult,ȋnregistrez, ȋi dau apă la moară cât pot şi ȋl incing bine de tot cât să-i tropăie hormonii ca la porci. Animal cum e, se dă la mine, ȋncearcă, ȋmi şopteşte romanțe la ureche doar doar m-oi ȋnduioşa de câtă abstinență a fost nevoit să ȋndure fără mine şi cât de mult mă doreste (mai mult ca pe aia probabil dar nah, ȋn lipsă de altceva ne adaptăm).

Ce a durat pe urmă a fost epic. I-am ȋnfipt o mână-n cuc şi una ȋn gât, mânată de o forța de care nici nu ştiam că sunt capabilă şi după ce i s-au dezbulbucat cât de cât ochii, l-am pus să-mi jure iubire veşnica. Puişorul jură şi plânge şi iar jură şi iar plânge de frică să nu-l las fără ce-are el mai scump. Dupa ce ȋncep să mă doară mâinile de la atâta strâns şi tras şi ma plictisesc de atâtea declarații, cobor din pat şi dau să plec. Ȋi mai arunc o privire iubitului care plăngea acum ȋn surdină şi se ținea de instrument probabil gândindu-se că n-o să-l mai folosească prea curand şi ȋmi pică ochii pe birou unde se aflau 2 chei. Una a lui şi una a colegului de mai devreme (pudicul).Le iau,ȋncui uşa şi mă duc la fumoar unde aşteptau ȋnfrigurați, ințoliți şi parfumați amândoi colegii, gata să plece ȋn oraş dar cu inima grea că mult iubitul lor prieten are parte de un tratament umilitor (presimteau ei ceva). Zambesc suav spunandu-le foarte senină că al meu iubit doarme şi că pot pleca liniştiți ȋn oraş că are cheie să ȋncuie/descuie/uşa de la camera. Aştia pleacă fericiți (aducand omagii naivitatii femeilor) ȋn treaba lor anunțându-mă că nu aveau de gând să plece ȋn oraş ci la un prieten acasă unde aveau să petreacă mult şi bine vreo 3 zile. »Cu atât mai bine »le spun eu zâmbind şi cobor scările mulțumită de parcă toata lumea era a mea, cu cheia zornăind ȋn buzunar, gândindu-mă la bietul puişor ȋncuiat ȋn cameră timp de 3 zile ȋntr-un cămin aproape pustiu (doar e vacantă), care se ține de ce a avut el mai scump plângând si injurand de toti sfintii barbatilor adulteri, care nu prea l-au aparat..nu azi. Eu ca o tacticoasa ce sunt, nu spun nimic nimanui si zambesc discret in coltul gurii atunci cand citesc a doua zi in ziar "Student sechestrat in camin"

Sunt o Doamna.

Prima iubire

Cine a spus ca prima dragoste nu se uita niciodata,stia ce stia.Stia cum e sa nu treaca o zi fara sa te gandesti la cel sau cea pe care nu ai stiut sa o apreciezi la momentul potrivit,alaturi de care totul era atat de banal si totusi atat de profund.persoana pe care vrei s-o uiti si nu poti,o vezi pe strada si in secunda urmatoare esti acolo,cu  ani in urma,in acelasi loc in care simti ca ai trait cu adevarat. Iti aduci aminte de toate amanuntele care atunci iti erau indiferente,de toate amintirile pe care inca le pastrezi intr-o cutie pe care toti o dau de colo colo,iti aduci aminte de mainile uriase care v-au despartit si care nu erau ale voastre.Erau ale cuiva care se incapatana sa faca din unul,doi,sa imparta acelasi aluat in doua sperand ca astfel se va hrani mai mult.
Stii ca ai intalnit-o din nou tocmai atunci cand repetandu-ti in gand ca nu simti nimic,ajungi in bratele iubitului sperand ca o sa uiti si lacrimile curg fara sa stii de ce.”De fericire” ca esti acolo cu el.Iubitul te crede ba chiar are impresia ca plangi pentru el,pentru ca sunteti fericiti ,pentru ca sunteti acolo unde ati visat mereu si impreuna.El nu stie ca “acolo” al tau e in alta parte,in bratele altcuiva cu mult timp in urma.Prea mult.
Apoi iti revii o perioada.Te gandesti ca a fost doar o faza,ca e normal.Cineva care a contat atat de mult in viata ta nu poate fi uitat asa de repede iar la un moment dat unele imagini vor disparea definitiv.Te duci la serviciu,muncesti mai mult decat de obicei,faci lucruri inutile pe care nu le-ai fi facut inainte sub nicio forma ..Te trezesti cautand urme,legaturi,indicii,orice care ar insemna un nou inceput.Te uiti la poze, citesti scrisori si felicitari de acum 10 ani,te comporti ca o adolescenta.De fapt nu!te compoti ca adolescenta de care iti era dor si pe care nu ai mai cunoscut-o de mult.Brusc,iubitul,casa,masina,toate iti par anoste,banale.Ai vrea ca prima oara dupa atata timp sa stai pe o banca in parc,sa te tina cineva de mana,sa vorbiti despre cum ar fi aratat casa voastra,masina voastra,iubirea voastra.Iti dai seama ca timpul nu rezolva chiar  tot.De fapt timpul nu rezolva nimic,doar amelioreaza cateodata ceea ce este prea profund pentru a fi suportat de o inima oarecare.Incerci sa Il ocupi cu tot felul de prostii.Redecorezi,amenajezi,citesti,inveti,asculti muzica,scrii..de fapt de scris ti-e frica  pentru ca mereu iese altfel decat te asteptai,mereu se intoarce acolo unde tie ti-e frica sa te intorci.
     Cand termini tot ce nici nu vroiai sa incepi,iti dai seama ca de o buna perioada de timp te invarti in cerc,te minti,te inseli,te amagesti,cu alte cuvinte esti cel mai mare dusman al tau.Ba chiar ii minti si pe altii:spui “te iubesc”-uri,spui “mi-e dor de tine”,arunci cu vorbe unde nimeresti si in cine te accepta asa absenta  cum esti,te venereaza,te..iubeste.Te joci cu suflete,te joci cu vise, nu mai tii cont de nimeni si de nimic.In lumea ta e doar el,un “el” pe care nu il mai cunosti,din care iubesti doar amintirea.Te gandesti cum o arata,cum o vorbi,daca ti-ar mai spune “micule”,daca ar mai rade cu tine o noapte intreaga in telefon,daca i-ati mai arata cu degetul  amandoi pe cei care nu sunt ca voi.Te trezesti in fiecare dimineata zambind,dar in scurt timp zambetul iti dispare cand iti dai seama langa cine te trezesti.Langa cel ce te adora cu fiecare por si nu iti este de ajuns,langa cel ce te iubeste mai presus de orice si nu iti esti de ajuns.De la un timp incoace nimic nu iti mai este de ajuns.Casa pare mica,masina neincapatoare,slujba nu te multumeste,nici macar corpul tau nu iti mai place.Iti lipseste ceva si nu stii ce.Te gandesti din ce in ce mai des cum ar fi fost viata cu el,cum ar fi fost sa te trezesti in fiecare dimineata zambind,sa fi din nou frumoasa,sa ai o casa mica mica si o bicicleta,ba nu doua,cu care sa mergeti impreuna la serviciu si cateodata sa sunati la serviciu sa spuneti ca sunteti bolnavi si  sa stati toata ziua in pat ca pe vremuri,cand nu aveati nici serviciu,nici case,nici macar biciclete.Erati doar un singur trup care nu avea nevoie decat de dragoste.Acum sunteti doi,aveti nevoie de tot ce vi se poate oferi,material vorbind,tot ce v-ar putea ajuta sa uitati,sa treceti unul langa altul pe strada si sa nu va observati,sa va puteti trezi dimineata zambind,langa cine trebuie si nu langa cine v-ati dori,sa va ocupati timpul unul cu celalalt nu cu aranjat hartii pe birou,nu cu sortat capse,nu cu un “el”sau o “ea” oarecare.


                                                                                                                        28.12.2010

Cum ar fi?

Am  culege impreuna dimineti fermecate de copii mici si prosti si sinceri  iar spirala neintrerupta pe care mi-ai desena-o pe chip in timp ce m-ai saruta ar insemna fericire si nimic mai mult.
M-ai vedea asa cum sunt si as fi asa cum m-ai vedea.
Timpul  ar fi la fel de neinsemnat pentru tine asa cum este si pentru mine :o clepsidra ieftina pe care o putem intoarce oricand avem chef,sau o putem arunca cat-colo atunci cand nu mai avem chef.
Mi-ai canta noptile pe discuri de vinil,le-as lua pe toate si le-as pastra undeva unde nu s-ar prafui niciodata.
M-ai  alege pe mine in schimbul gandurilor oarecare ,m-ai  saruta pe mine in locul problemelor de zi cu zi, m-ai iubi pe mine in locul tau asa cum si eu as face-o daca mi-ai cere.
Orice loc ne-ar cunoaste si orice zi ne-ar  veghea si ne-ar pretui dar asta doar pentru ca am fi gata in orice moment sa-i intoarcem favoarea.
Cafeaua de dimineata ar avea inca gustul noptii de dinainte,tigara ar scoate fum in forme ciudate,in cercuri opace si de nepatruns.
Ne-am certa din prostii monumentale,ne-am uri pret de secunde bune,ne-am adora ore intregi,am intelege ca « orgoliu » e un cuvant mult prea scurt si urat pentru viata asta.
M-ai supara si te-as bate,m-ai intrista si te-as saruta amar,cu inima poate putin intrerupta,cu gandul poate putin sifonat.
Te-as tine de mana nervos si  frustrat ,te-as provoca si te-as contrazice asteptand un sarut dezarmant care sa inlocuiasca atatea cuvinte inutil de reci.
M-ai privi ermetic si distant de pe alte meleaguri ,de pe alte punti,comandandu-ti flota de aparare compusa din barcute de hartie gata sa fie scufundate de cineva special.Eu as fi acel cineva.
Dar tu nu esti pregatit inca sa fi al tau iar eu nu-ti pot cere inca sa fi al meu.Te ascunzi in vremurile demult apuse asa cum eu ma ascund de realitatile uneori prea dureroase.Am duce o lupta  din care am avea de pierdut amandoi prea mult.Te-as castiga pe tine dar m-as pierde pe mine,m-ai castiga pe mine dar te-ai pierde pe tine sau poate ne-am pierde si ne-am regasi in acelasi timp si nimic altceva nu ar mai conta vreodata.
Cum ar fi ?
                                                                                                                              5.05.2011

Intrebari

Cine a plecat fara sa-si ia “La revedere”?

Nu stiu.Daca stiam poate l-as fi oprit.

Esti sigura?nu te-ar fi deranjat prea tare gestul

ca sa-ti mai pese?

Cum se poate sa nu-ti pese

atunci  cand cineva pleaca din viata ta fara sa spuna nimic ?

Nu stiu,dar cred ca se poate.

Asa cum se poate si ca cineva sa plece incetul cu incetul,

sperand ca tu sa-l urmezi,sperand ca oricine sa-l urmeze.

Ciudat este insa faptul ca nici macar nu alearga

merge atat de incet si de evident..

Ce frumoase-s florile totusi.Vorbeste-mi despre ele !

Da,azi mai frumoase ca niciodata.

Oare poti face florile de lamai sa inteleaga

de ce ne e dat sa plecam,sa ramanem,

sa murim si sa ne reinventam fiecare suras in parte ?

Ele stau acolo,imune la orice zambet.

Ele iubesc soarele si atat.

Ce usor o fi sa iubesti un singur »ceva »

iar « ceva-ul »acela sa-ti tina loc de « tot ».

Un »ceva » care sa-ti fie « tot » si de ajuns si indispensabil .

N-ai mai avea nevoie nici macar de aer.

La fel ca floarea de lamai si soarele.

Dar daca soarele e al florilor de lamai,

 macilor ce le mai ramane ?

Placerea de a fi culesi de maini grasute si albe de copii

si facuti cununa pestru frunti nevinovate si plapande

 pline de Feti-frumosi si Ilene Cosanzene

 desprinse din cartile de povesti sub forma de parinti prea grijulii.

Uf !Greu e sa fi copil !

Dar si mai greu este sa fi adolescent.

Cu haine rupte si stele-n suflet,

cu « Vreau ! », »Iubesc! », »Pot ! ».. »Ba nu pot.. », 

»Ba pot ! »,pot pentru ca sunt eu

si pentru ca am invatat sa pot,

am invatat sa merit,

am invatat sa TE merit

si totusi m-ai facut sa te uit.

Si tu m-ai invatat ceva :

sa te cred,

sa te ascult,

sa te privesc

si sa te vad asa cum esti,

 asa cum nu esti pentru nimeni altcineva in afara de mine.

 Totusi lectia s-a incheiat prea devreme

si a trebuit sa ma dezvat sa te vad si sa te cred.

acum esti alb murdar

si nu ma mai poti invata nimic.

Tare greu e sa fi adolescent !

Cel mai greu insa, ar fi sa uitam sa ne jucam.

Sa trecem de la saltul dintr-un cerc al sotronului in altul,

tocmai in decapotabila personala

si de acolo in patul iubitei

si de acolo la tigara de dupa si cafeaua de dimineata,

iar in cele din urma sa ne intoarcem la sotronul mult iubit plin de vise si de creta colorata.

Cum am putea uita sa ne jucam vreodata ?

Si plopii se joaca de-a plopii

 si marea de-a vantul si soarele de-a noaptea

noi de ce sa nu ne jucam ?

Tocmai noi,atat de seriosi si de imprevizibili.

Gandesti prea mult,

gandesti prea repede azi..

te vreau simplu,te vreau al meu,

cu tot ceea ce implica asta :

cu ochi,cu buze si maini,

chiar si cu alunita asta a ta care tie nu-ti place deloc.

Te vreau aici si acum

pentru ca m-am saturat sa te impart si sa te pierd

apoi sa te regasesc altundeva decat unde te-am pierdut.

Nu vreau sa ne mai ratacim printre cuvinte inerte

ce ne joaca pe buze si isi iau zborul fara sa le dam voie.

Sau printre fete incruntate si dezaprobatoare,

sau printre ei,sau mai ales printre ele..

Vreau sa hoinarim pe strazi luminate doar de felinare,

sa privim schimbandu-se culorile semaforului din coltul strazii,

sa ne privim pe noi in ochii trecatorilor

si sa ne vedem asa cum suntem nu asa cum vrem sa parem.

Si mai vreau ciocolata,

si apoi valuri,

si soare,

si saruturi presarate cu soare,

si multe multe visuri,

sa murim prinsi sub greutatea lor dar sa murim fericiti !

Ce ciudat o fi lucrul asta cu moartea

Toti vor sa moara fericiti

dar oare atunci cand esti fericit

nu esti prea ocupat sa te bucuri de asta

ca sa mai ai timp si sa mori ?

                                                                                                            8.03.2009

Balada asteptarii

Cand vezi in mine ceva ce nu a fost niciodata acolo.

Cand auzi dar nu asculti si privesti fara sa vezi.

Cand accepti inacceptabilul si eviti sa crezi si sa creezi,de frica sa nu te inseli.

Cand ma astepti si uit sa vin ,cutreieri strazi si ganduri fara importanta..

Quand elle pleure

Dar ranile nu dor.Nici macar gandurile ci numai asteptarea.Asteptare translucida ce nu depinde de un ceas ieftin cumparat de la taraba din colt..Nu depinde nici macar de ploaie sau de vant.Nu stie ce inseamna sa depinzi ca tine de mine,ca fericirea de soare,ca marul de soare,ca marea de soare..

parce-qu’elle ne trouve rien

Cum am putea sa ne cerem noua sa vedem ceea ce nu este evident,sa intelegem ceea ce ne inconjoara,sa iubim ceea ce ne inconjoara? Sa ne intelegem din priviri si sa iubim gesturi aparent gresite doar pentru ca suntem,doar pentru ca aveam capacitatea de a iubi fara sa gandim,fara sa ne pese de ce?

Oare lalelele iubesc lumina atat de mult incat  refuza sa-i suporte absenta? 

Oare animalele iubesc oamenii atat de mult incat sa le accepte prezenta?

la, ou il etait tout.

Oare iti place sa auzi fara sa asculti si sa privesti fara sa vezi?

Sau poate iti doresti sa astepti,pana ce insasi asteptarea va deveni singura ta ratiune de a trai?

                                                                                                                      18.05.2010

Papusa

Iti cauti trupul printre cearsafuri pentru o ultima zvacnire 

si inclestezi pumnii ca intr-o lupta a incordarii cu tine insuti.

Transpiratia iti ineaca mintea si incordarea te doare.

Iti place cum te domina,cum te strange si te smuceste 

de parca ai fi o papusa de carpa.

Dar tu nu esti materiala.

Tu esti fum.

Tu esti trupul care se neaga pe sine.

Tu esti peste tot si nicaieri in acelasi timp.

Pleci si uiti sa mai vii,

esti fantasma vie si numai ochii vorbesc despre tine.

El n-are timp sa-ti vada ochii.

El vede sani si maini mici care apuca,

vede un trunchi ce se arcuieste asa cum ii place 

si o gura care nu are nevoie sa fie sarutata.

Iti infigi demonii in pielea lui transpirata 

desi te roaga sa nu lasi semne si sa nu musti.

Nu-ti pasa.

Urmele sunt prea adanci in tine, 

ca sa le mai observi pe cele lasate de unghii pe pielea altcuiva. 

Nu!

Nu mai vreau sa pic

printre ce ramane atunci cand voi plecati

printre crapaturi si piese lipsa.

Nu vreau sa mai fiu singura

pentru ca tie ti-e frica de tine

si lui ii e frica de sine.

Tu te-ai saturat si el s-a saturat

si toti ma pedepsiti pentru ca sunt,

pentru ca trezesc in voi tot ce nu iese altfel,

pentru ca ma dau voua cu totul,

ca sa va folositi de voi,ca sa aflati cum,

ca sa va dati seama pe urma

ca de fapt sunteti periculosi,traiti prea intens,

mecanismele de aparare nu va mai functioneaza

automatismele vi se par nesigure.

Ma priviti ca pe o pastila,ca pe un drog

care va face bine si pe urma va face rau,
din ce in ce mai rau.

Voi toti astia care va bateti cu pumnul in piept ca nu va pasa,

voi care plangeti pe la colturi, care va luptati cu idei,care blocati ganduri,

care va setati cu greu pe « Nu » si va laudati cat de usor v-a fost.

De mine ati uitat cand ati simtit pericol.

De fapt nu,intai v-ati aparat cu vorbe si cu rani.

Ati spart si ati lovit,

ati murit si ati inviat,

ati inaintat toate cliseele pe care le stiati

si ati inventat altele.

Voi care va credeti barbati pentru ca sufar din cauza voastra,

ca-mi sunteti iubiti,prieteni,flirturi sau vise

si care credeti ca sunteti de neinlocuit

ei bine nu,nu sunteti.

Sunteti doar oameni(cati dintre voi se pot numi asa),

care au plecat prea devreme

ca sa-mi demonstreze pana la capat ca n-ar fi trebuit sa fie niciodata

sau ca n-as fi putut continua altfel.

Ati vrut sa-mi aratati ca nu pot trai fara voi

dar mi-ati aratat ca nu pot trai fara mine

ca nu pot trai oricum, asa cum am crezut,

indiferent si murdar si iar indiferent

ca nu pot gandi de dor,ca nu pot manca de tristete,

ca sufletul te poate durea intr-adevar

ca totul te poate durea fara sa-ti dai seama de ce

si din ce in ce mai rau atunci cand in sfarsit iti dai seama de ce.

Mi-ati demonstrat ca nu pot trai fara voi,ca nu va pot uri,

nu va pot dispretui decat partial,nu va pot sterge sau alunga.

Va pot tine langa mine doar, cu orice pret,cu orice orgoliu

pana cand n-o sa-mi mai fiti de folos.

Atunci si abia atunci o sa va omor asa cum ati fi meritat

Cu mult timp in urma,

atunci cand m-ati omorat voi pe mine,

in fiecare zi cate putin,

in fiecare noapte mai mult,

pana cand am ramas cu sufletul pe afara

neprotejat de nicio cutie,de niciun muschi de nicio vena.

Asa, la vedere,sa radeti toti de el,sa-l atingeti si sa-l strangeti in palme

ca si cum ar fi ceva palpabil.

Cateodata chiar este si atunci doare cel mai tare.

Toti dintre voi ati durut si nu s-a terminat inca.

Asa ca nu ma omorati si nu ma alungati,

nu vorbiti de mine ca si cum n-as fi inca in voi,

nu va uitati la mine gol,imprudent,dragastos

si nu incercati sa ma faceti sa plec.

Pentru ca nu v-ati indeplinit misiunea,n-am terminat cu voi.

Dar voi ati terminat-o cu voi.